Descrierea satului

Satu Mare se aÅŸează la întâlnirea CarpaÅ£ilor Orientali ÅŸi a Bazinului Ardealului, la poalele de vest al MunÅ£ilor Harghitei, în valea pârâului Fenyéd.

Din partea de est, deasupra satului se ridică vârful Cekend, care a fost descris de câtre Orbán Balázs ca relief premergator înălÅ£imilor Harghitei. Satul se întinde de-a lungul drumului 13A, care leagă Odorheiu- Secuiesc cu Miercurea Ciuc, într-o lungime de 3.5 km, în direcÅ£ia de V-E, la 9 km distanţă de la Odorheiu Secuiesc, respectiv la 43 km de la Miercurea Ciuc.

            În privinÅ£a originii numelui nu avem decât presupuneri. Ceea mai probabilă explicaÅ£ie ar fi, ca satul să fi primit numele după un viteaz “Mare”, al cărui cetate era situat deasupra satului ÅŸi al cărui ruine încă ne semnalează poziÅ£ia de odinioară al cetăţii.

            Legenda ne povesteÅŸte, că în vremea invaziei tatare – văzând semnalizările cu focul – poporul s-a retras într-o peÅŸteră, numit "KÅ‘lik". Tătarii – ajungând - au găsit satul fără populaÅ£ie. Dându-ÅŸi seama, că populaÅ£ia s-a ascuns în KÅ‘lik, au încercat să-l cucerească, însă datorită verticalităţii peretelui ÅŸi rezistenÅ£ei oamenilor din sat, nu au reuÅŸit. Conducătorul tătarilor a luat decizia de a le înfometa. Judele satului – care era arcas renumit – a omorât conducătorul tătarilor cu o săgeată bine Å£intită în inima. Armata tătara nu a renunÅ£at nici în aceste condiÅ£ii. Mâncarea oamenilor din peÅŸtera fiind pe terminate, nevasta judelui a propus să coacă un cozonac mare din făina rămasă ÅŸi din pai, care a fost atârnat din gura peÅŸterii. Tătarii – văzând ce bine o duc sătenii – au renunÅ£at la atac, au dat foc la case ÅŸi s-au retras.

            Formarea satului ÅŸi evoluÅ£ia primară a satului sunt necunoscute. Cu toate că primele atestări documentare sunt din anul 1566, toate semnalmentele – de ex. ruinele cetăţii Mare - arată spre o origine mai străveche.

Conform documentelor, Satu Mare, chiar din al doilea jumătate al secolului XVI, avea un rol semnificativ între localităţile din Scaunul Odorhei. EvidenÅ£ele Parohiale s-au început în anul 1721.

Biserica era construită în 1772, fiind consacrat în onoarea Sfântului Imre în anul 1783, 19 Iulie.

Bisercia veche se situa în dealul Botos, biserica al cărui rămăşiÅ£e au fost descoperite recent de arheologi. În zilele de azi o cruce, respectiv o placă comemorativă ii indică locul iniÅ£ial.

În zilele de azi, nu se regăsesc relicve din evul mediu, semnalmente specifice evului mediu nu se regăsesc, dar în peretele de susÅ£inere al terasei se regăseÅŸte încorporat o nişă de păstrare a obiectelor de cult cu deschidere bolÅ£ită, ale cărei rame compuse în mod simplist ÅŸi cele trei cruci care se ridică din elemente ne indică provenienÅ£a din secolele XV-XVI.

Cu toate că Satu Mare ÅŸi-a pierdut statutul de sat arhaic, imaginea de sat a rămas una unitară, organizată. Majoritatea gospodăriilor vechi, apartinând epocii respective au fost demolate sau modificate, dar au rămas mesageri care ne indică cum arăta satul în vremuri. Unul dintre cele mai importante indicii – casa specifică a satului - de mai veche de 100 de ani, este amenajată intr-o gospodărie ţărănească. Prin aceasta s-a reuÅŸit crearea unui adăpost pentru colecÅ£ia de obiecte populare, care prin această cale au ajuns în ambientul original, autentic. Tot în aceasta casă se organizează anual tabăra de artă populară. Fiind deschisă în 2004, casa este de fapt o rezidenţă populară tradiÅ£ională, care împreună cu împrejurimile, se integrează perfect în peisagistica satului. Este o structură pe un singur nivel, cu trei scări de acces. Ferestrele poziÅ£ionate asimetric pe faÅ£ada casei, respectiv camăra îngustă care se deschide din prima casă ÅŸi cerdacul închis ne indică vârsta înaintată al construcÅ£iei.

Galeria de artă permanentă constituită din operele artistului născut în 1931, Balázs Imre, poate fi vizitată în casa de cultură al satului.

Cu toate că artistul a avut expoziÅ£ii pe plan mondial, el ÅŸi-a imaginat expunerea permanentă al operelor în satul natal, extinzând astfel valorile culturale ale satului.

ColecÅ£ia se compune din 50 de picturi, 70 de desene ÅŸi schiÅ£e. Imaginile ne prezintă suferinÅ£e, o lume Biblică ÅŸi feÅ£e în tragediile ÅŸi bucuriile lor. Artistul a decedat în primăvara anului curent.

Ceea mai importantă atracÅ£ie al satului o reprezintă porÅ£ile secuieÅŸti situate pe marginea drumului principal în faÅ£a a fiecărei al două casa.

Satu Mare este un sat construit la poalele munÅ£ilor, zonă bogată de păduri, astfel sătenii au utilizat ca materie de bază la construcÅ£ii – lemnul. ConstrucÅ£iile anexe, casa, poarta, majoritatea uneltelor erau confecÅ£ionate din lemn.

Prelucrarea lemnului făcea parte din viaÅ£a gospodarului secui, uneltele fiind făcute cu mâna proprie, poarta, casa fiind cioplite de el.

Ceea mai veche poartă este din 1858, e vorba de poarta parohiei.

Denumirea de poartă secuiească nu înseamnă neapărat regăsirea lor numai în zona secuimii, ci atestă faptul că în această zonă se regăsesc cele mai multe porÅ£i de acest fel, aici sunt cele mai frumoase modele sculptate ÅŸi în această zonă încă trăieste tradiÅ£ia ridicării porÅ£ilor.

Cel mai semnificativ aspect este destinaÅ£ia practică al porÅ£ilor, construcÅ£ia structurală are semne permanente, cum ar fi: împărÅ£irea în două deschideri -  una pentru om, una pentru atelajul tras de cai- intrarea pentru om fiind întotdeauna cea dinspre casă, cei trei stălpi fiind legaÅ£i prin arcada, iar structura este consolidată cu legături.

Are acoperiÅŸ cu sau fără adăpost pentru porumbei, acoperit cu ÅŸindrilă zintată. Aripile sunt acoperite cu scânduri integral, sau parÅ£ial.

Modelul cel mai simplu este „poarta legată” fără ornamente, al cărei valoare artistică este dată de munca tâmplarului. Ca ÅŸi structură este identică cu poarta secuiească sculptată, doar că suprafaÅ£a porÅ£ii nu este acoperită cu sculpturi ÅŸi lipseÅŸte adăpostul pentru porumbei. Pe poarta se trece doar numele meÅŸterului ÅŸi data ridicării porÅ£ii.  Pe legături se regăseÅŸte motivul de soare.

Satu Mare are în evidenţă 1000 porÅ£i, din care 11 cu caracter de monument istoric.

Lângă casa de cultură se regăseÅŸte Parcul Memorial, care adăposteÅŸte piatra comemorativă al eroilor căzuti în cele două Războaie Mondiale, sculptată din rocă vulcanică. Tot aici găsim prima bucată a unei muzee de porti secuieÅŸti. În partea din spate a parcului s-au renovat o casă autentică, tipic ţărănească.