My status
Romana ˇ
 

Casă rustică Satu Mare

Casa "Rozetta" Satu Mare

CUM AJUNGI AICI

Asociaţia Tinerilor din Satu Mare „Rozetta” nu este o organizaţie orientată spre profit. Privind activităţile ea poate fi interpretat ca o asociaţie pentru tineret. Organizaţia ţine activităţi în regiunea Odorheiului din 2009. Activitatea ei este multilaterală, între care găsim protecţia mediului, învăţământ, păstrarea tradiţiilor, dar de asemenea găsim şi distracţie. 

Suntem organizatorii a mai multe de 12 manifestări permanente care asigură, pentru tineri localnici, posibilitatea dezvoltării compentenţelor individuale, distracţie în condiţii normale. Activităţile continuate de organizaţia noastră joacă un rol important în dezvoltarea intelectuală a tinerilor şi în completarea cunoştinţelor estetice, organizatorice şi artistice. Experienţele noastre arată că tinerii care lucrează în organizaţia noastră se integrează mai uşor în grupurile indivizilor ce au valori diferite şi au o capacitatea de rezolvare a conflictelor mai bună. Nu putem uita natura de executare a sensibilităţilor artistice, nici vocaţia lor faţă de protecţia mediului nu e secundară. Vocaţia pentru păstrarea tradiţiei populare este exemplară pentru tineri din regiune. Scopul nostru este reprezentarea valorilor culturale, sociale şi educaţionale a tinerilor, şi dezvoltarea abilităţii lor.

 Dacă credeţi că activitatea organizaţiei este util pentru tineret, şi prin aceasta pentru societate vă rugăm să ne sprijiniţi du 2% din impozitul vostru. Pentru detalii ulterioare căutaţi-ne cu confidenţialitate prin telefon sau e-mail. Vă răspundem cu plăcere.

CONTACT

Adresă: Str. Principală Nr. 450.

+40740127412

casa.rozetta@t-i.ro

Întroduce adresa ta de pornire!

CE GĂSEŞTI ÎN APROPRIERE

CUM E VREMEA

Temperatura acum:

vremea azi

vremea mâine

vremea poimâine

      Centrul de Informare Turistică

 

       Ţinutul Secuiesc - Microregiunea Hegyalja  - Satu Mare 450  

        E-mail: satumarehr@gmail.com

       Program: în cursul sâptămânii8:00-18:00


Echipă

Sim Mria


0732 139 261

Fancsali Hajnalka

     Agent turistic


      0732 139 261

Kapuinfo © 2012. Toate drepturile rezervate